I have a dream ...

Zilele trecute, am trăit una dintre cele mai dureroase experienţe ale mele. Eram în unul din market-ul de acasă, unde stand-ul de brânzeturi îl găseşti lângă cel de dulciuri. Îmi căutam o rotiță de caşcaval. Mă pregăteam de plecare. Involuntar, am   tras cu urechea la rugămințile unei fetițe: "- Te rog, mama, promit că voi fi bună, cuminte, şi voi învăța bine. Te rog! - Nu avem bani, ăştia sunt! Dacă luăm bomboanele astea, nu mai avem bani de pâine. Promite mama că la următorul salariu..." Instinctiv am întors capul. O femeie simplă, îmbrăcată sărăcăcios, dar curat, cu o fetiță blondă de numai 10 anişori, cu ochi mari albaştri. "- Te rog, ai promis că anul ăsta Moşul nu va uita de noi şi ne va aduce bunătăți...." Stăteam înlemnită, cu rotița de caşcaval în mână. Copila ținea în mână o punguță cu jeleuri. O priveam şi încercam să neg că ceea ce auzisem era adevărat.  Copilul a lăsat punguța pe raft şi, trasă de mama-sa a plecat mai departe. M-am întors, tele...

Mai ştii când m-ai lăsat prima dată la grădiniţă? Am plâns ziua întreagă crezând că nu te mai întorci. Mai ştii când m-ai dus prima dată la mare? M-ai învățat să fac pluta din prima zi, pentru că ție îți era mult prea frică de apă. Mai ştii când m-ai lăsat singură în prima zi de şcoală? Credeai că nu am observat că ai mers tiptil în spatele meu toată ziua. Ți-am simțit lipsa când m-ai lăsat cu adevarat. Mai ştii când am plecat prima dată în tabară? Te aşteptai să plâng, dar nu am făcut-o. Credeam ca sunt mare și nu o să îmi mai fie dor de tine. M-am înșelat. Mai ştii prima mea serbare, prima premiere, primul recital, prima piesă de teatru? De fiecare dată ajungeai mai devreme, să fii sigură că nu pierzi nimic. Incă îmi mai aduc aminte ochii tăi din primul rând. Mai ştii primul bal din liceu, prima ieşire în club? Stăteai trează până ajungeam acasă şi-mi spuneai că te-a captivat cartea pe care o citeai. Mi-am dat seama târziu câte griji îți făceai. Mai știi când ai descoper...

Cică se spune că nu o uiți niciodată. Probabil aşa este, căci eu îmi amintesc şi acum de ea. Cred că am simțit-o dintotdeauna, doar că nu ştiam că are un nume. Aveam vreo 3 anişori. El era un bărbat bine făcut - avea o statură aparte şi o privire semeață. Puteți crede că pe atunci toți bărbații mi se păreau aşa. Dar avea cu siguranță ceva special! Era tânăr - brunet, cu ochii în culoarea mării şi-o mustață care îi acoperea una din buze. "Ție ti-a dispărut o buză fiindcă nu ai fost cuminte?", l-am întrebat odată. Parcă aud şi acum râsul lui! Mi-amintesc că mă uitam la el cu drag şi-un pic de teamă. Pe-atunci  mă gândeam că aşa sunt toți copii cu tăticii lor - pentru că ei sunt puternici şi fac față la orice. Se-mpărțea între responsabilităţile job-ului şi cumpărături, ieşiri în familie şi întâlniri cu şefii, drumuri la bunici şi schimbatul becurilor prin casă, or cel mai grav - asumarea boroboațelor făcute de mine. Reuşea cumva să le facă pe toate şi să-mi spună în fi...

Seria dimineților continuă. Iarăşi o altă zi în care simt că nu e ce trebuie şi s-ar putea să le fac pe toate greşit, nu că nu m-aş simți bine, or c-aş avea tonusul psihic pierdut pe undeva.. Dar locul care-mi umplă diminețile şi întreaga zi, nu e tocmai compatibil cu veselia... Acolo e durere, mult prea multă durere, lacrimi, acceptare, înfrångere, răbdare şi iarăşi durere cât toate împreună... Este cât mine... ba chiar mai mic, aplecat uşor ca spicul, o fărâmă de om, atât a rămas din ce o fi fost. Şi are puțin peste vârsta tatălui meu. Singurătatea, frica şi durerea i-au furat totul. Îl văd cum se zguduie în tăcere, îi zăresc lacrimile scăpate pe sub ochelari, îi simt rugămințile din priviri... Cum să nu?! Are şi el o nepoțică, de vârsta mea! Câte nu şi-ar dori pentru ea? Or doar de la ea? Când eşti îmbrăcat cu acel halat alb imaculat, nu îți poți permite luxul să plângi. Din două motive... S-ar putea ca ceilalți să te creadă slabă... ce? Deja ai capitulat? Nu acceptăm aici d...

Aici, în orașul meu adoptiv-micul Paris, ușor perseverentă, pe alocuri timidă, îmi caut câte un bunel, or o bunicuță, peste tot pe  unde-mi fac eu veacul de fiece zi. În drum spre facultate, în market-uri, la farmacie, în parc, metrou, pe stradă, or în spital, în sălile de operație. De fiece dată, acești oameni ninși de ani, mi-au luminat ziua cu istorisirile lor pline de farmec, povestite cu voce tremurândă, dojenită de privirea lor caldă și ușor rătăcită. Este uimitor, cum te privesc ca pe un erou, indiferent de ce gest minor în grabă sau întâmplător faci pentru ei: de la găsirea în magazin a unui produs de pe lista lor de cumpărături, cedarea locului în tramvai, la ajutarea traversării străzilor. Bucuria lor e atât de curată când te adresezi cu apelativul ,,bunicule” sau ,,bunicuțo” - or fi și ei părinții sau bunicii cuiva. Îmi amintesc cu regret și în același timp cu un respect aparte de dragii și scumpii mei bunici. Am fost un copil ,,bogat”, am adormit pe genunchii lor...

-Să-ți spun un secret! Ştii, miroşi a Dor, Iubito?! -Shhhhh... Da, miros a Tine!

Draga mea soră,      ai venit pe lume cu mirosul de căpșuni și toată gama de sunete și scâncete, cu pielea moale și mânuțele care te strâng de degete și care nu îți mai dau drumul, cu zâmbetele din somn și cu privitul undeva, în sfere înalte, unde vedeai tot felul de lucrușoare la care râdeai și gângureai... Apoi a venit momentul în care m-ai privit în ochi, m-ai recunoscut ca sorica ta și ai început să râzi... și de acolo n-am mai avut cale de întoarcere.       Întregul Univers s-a redus la bucățica de ființă cuprinsă în mâinile mele făcute cuib.      Tu, unica mea soră, ești o curajoasă, o mică mare vitează. Ești cea mai fidelă oglindă a mea. Ești cel mai curat ghid către lumina din mine.      La acești 18 ani ai tăi începe să se creioneze adultul din tine. E vârsta la care eu, mama, Traș nu te lăsăm să ,,crești”, iar tu rupi ,,lanțurile” spre maturizare.      Să rămâi în prezent așa cum eșt...

Albastru de vis, presărat cu creste albe de speranțe și ambiții. Singuratica mare și solitarul cer! Ea, fata cu ochii primăvară - ascultă mare. El - bătăile inimii lui. Au ascultat ore în șir. Șuieratul mării, valurile, vântul, ploaia, tum-ta-ul inimii... Toata păreau să spună povestea lor. Atunci și-au amintit. Totul a început cu o îmbrățișare. Și cu soare. Și cu ,,Te iubesc". Au zâmbit. Mirosul lor aduce a dragoste. Mereu e dragoste acolo unde marea se unește cu nisipul. E dragoste!

Se iau O jumătate de creer care nu știe să gândească Și o jumătate de inimă care nu știe să bată. Se unesc Și se pun înlăuntrul coliviei pheonixian. Se cere apoi venelor să învețe nervii ce sunt Amintirile, Iar arterelor să învețe Aorta ce este Pulsul. Cele două împărțite la doi Se scrijelesc pe pereți Cu propriile gratii Formule întregi În riduri Până își izbăvesc pedeapsa de a fi jumătăți...

Sunt curioasă, există vreun manual, sau s-a făcut vreun film despre supraviețuirea VS magia de a trăi împreună. (Prima variantă este exclusivă pentru și din perspectiva bărbaților). Cred că ar ieși o tragi-comedie absolut savuroasă. De ce pentru bărbați mutatul împreună e supraviețuire? Păi lucrurile se complică. Dacă în jocul de Șah o mutare greșită ar putea să te coste inițial un ,,șah" și ulterior  după mai multe încercări, un ,,șah-mat", pe când în mutatul împreună ești penalizat cu mai multe ,,șah-mat-uri" chiar de la început!  Totul începe cu ,,venirea ei în garsoniera lui de burlac, cea cu bar de sticle în loc de blat în bucătărie și cu nopți în care doarme el în patul ei cu așternuturi roz, lângă ursuleții de pluș?" Îmi povestea un prieten că atunci când iubita lui a venit la el acasă în vizită prima oară, și-a luat jumătate de zi liber ca să facă Curățenie. A spălat chiar și geamurile, pe care nu le spălase până atunci niciodată. La câteva luni ...

Astăzi la micul dejun, alături de tradiționala cafea îți va fi servită și o Femeie! Da, o Femeie cu toane, cu etape, cu puseuri de iubire și tăceri nesfârșite.. și cu un Ghid de Utilizare! Ai grijă să însușești aceste lucruri! :) Deci, Femeia care tocmai îți este servită și pe care  vrei s-o întrebuințezi a fost făcută din iubire fapt pentru care nu poate funcționa fără acest combustibil. Nu uita să îi faci mereu plinul. Dacă o strângi în brațe, ai grijă să repeți gestul în mod constant. Reacționează la fel de minunat la mângâieri și sărutări, ba chiar la cuvinte calde și blânde. Când e tristă, încearcă să o faci să zâmbească. Dacă nu știi cum, fă dragoste cu ea, va avea apoi cel mai frumos zâmbet!  Femeile, chiar și cele mai sofisticate, au bucurii dintre cele mai simple – o floare, chiar și una sălbatică (nu doar trandafirii sunt flori), le dă atâția fiori cât un bărbat nu poate înțelege… Încearcă să nu te limitezi doar la ziua ei, 1 Martie și 8 Martie, ci, neapărat,...

I-a zis de n de mii de ori și nu va înceta să o facă în continuare. O iubește naturală și nemachiată. Ii e atât de dragă dimineața, ciufulită și adormită preparându-i cafeaua și seara, pe alocuri enervantă, atunci când îi sare în brațe, imediat cum deschide ușa, nelăsându-l nici măcar să se dezbrace. Ahhh,da, și nu îi place cu tocuri. O admiră ca un bărbat ce este - înălțată pe tocurile acelea amețitoare, în rochița aceea nițel strâmtă, cu rujul perfect aplicat, dar apoi se gândește cât de chinuită o fi. Nu poate vedea feminitatea în tocurile cui, în ruj ros și nu știu ce piele mulată, ci în zâmbetele ei molipsitoare, în cele două mări ale ei calme. Vede feminitatea în atitudine, în aroma ei proaspătă, ce-i invadează simțurile moleculă cu moleculă, în vocea caldă, în părul ciufulit, în urmele lăsate prin camera după ce iese goală de la dus,  O iubește pe Ea, Femeia - care nu a urcat pe tocuri ca să ajungă la inima lui!

Lumea e un amalgam accelerat, nebun de oameni, oameni şi emoții.  Ne reinventăm în fiece clipă, la fel cum rămânem aceeași oameni dintotdeauna. Suntem minunați în aceeași măsură în care suntem repulsivi. Creăm viață şi ucidem în același timp. Şi fără întâmplare, oscilăm între a fi îngeri şi a deveni demoni. Ne construim, însă obligat forțat - crezând. În oameni, în divinități, în vise, în lumi, în stele căzătoare.. În viață e mult mai simplu să te înconjori de oameni buni care să te ,,cocoloșească"... Doar că uneori sunt trepte care nu se urc decât cu genunchii roşi, sunt uşi care nu se deschid decât bătând neîncetat, sunt lecții care nu se învață decât prăbușindu-te.. Şi atunci, ajungi cumva într-un moment în care oamenii dispar mai mult sau mai puțin din tine. Şi ciudat, dar nu te mai dor trădările şi dezamăgirile, nici nu mai cunoști ce este dor, iar anticii fluturi nu îţi mai rod sufletul, e liniște și revigorant ca într-o zi de primăvară, când piersicii au dat în f...

     Viața e pe zile, adeseori sunt zile bune, alteori sunt doar zile, niște zile pierdute în amalgamul anilor.. Și astfel însumăm ani, devenind așteptări.       Ne avântăm din luni în weekend, cu ochii pe ceasuri, uși, telefoane, ecrane, carduri. Așteptăm vacanțe, iubiri, sărbători, tramvaie, duminici, burse, salarii, nopți, îmbrățișări, oportunități, concerte, trenuri, așteptăm momentul în care va fi liniște în noi. Dar acea liniște simțită doar de vânt, vine rar. Uneori pentru totdeauna.       În acest ritm alert, de tic-tac-uri lipsite de tact, învățăm să ne jucăm de-a viața. Și de-a oamenii mari.    Între ezitări și încercări, reușim cumva să ne conturăm, să ne creionăm, să ne reinventăm ca pasărea Pheonix și să o luăm de la capăt în fiecare zi. Uneori cu inima puzzele de poveri, alteori cu soarele încrestat în suflet. Uneori atingând pământul apăsat, cu toată talpa piciorului, alteori cu teamă, pe vârfuri, ca un...

 Ce înseamnă să fii responsabil? Să nu mai dai mereu vina pe alții: oameni, situații, conjuncturi pentru nerealizările tale. Cu cât cauți mai mult scuze în jurul tău pentru eșecuri: "dacă aș fi avut un șef mai bun", "dacă aș fi avut niște colegi mai buni", "dacă aș fi avut pile" sau "din cauza sistemului nu pot reuși". Poate că există o doză de adevăr însă singura persoană care poate schimba toate aspectele proaste din viață ta nu ești decât tu. Așa că te rog, începe schimbările cu ține. Oamenii puternici îi modelează pe ceilalți după cum își doresc ei, și creează oportunitățile, în niciun caz nu sunt victime.