Îmi relaxam materia cenuşie cu un articol despre cum ar trebui să fie o Femeie la 20, 30 şi 40 de ani ( proastă alegere - sinucidere curată şi nevinotă). După ce am terminat de citit minunatul articol, am rămas privind în gol cu un maaaaare semn de întrebare și atunci am recitit încă o dată şi încă odată, și încă odată. Din km-trii de sfaturi şi idealuri din poveștile cu zâne, nu am găsit nimic din mine şi despre mine în povestea lor. Și-atunci m-am întrebat: cine stabilește cine, ce, unde, cu cine, cum trebuie să fim?! Cu siguranță nu voi fi niciodată o femeie cu păr perfect și haine diafane, care plutește zi de zi prin viață ca o zeiță grațioasă și plină de har ( nu ca nu mi-aş dori, or chiar simți că ar fi trebuit să mă nasc întrun alt secol) - dar sunt opusul perfecțiunii întruchipate. În cele mai nepotrivite momente din viață, găsesc cumva o metodă să scap un strop de vin sau un strop de cafea (să fiu mai realistă - toată cafeaua) și, cu siguranță, o pătrățic...
Poem în trup de femeie! Am fost născuta să iubesc toată viața și să rămân îndrăgostită de cer, de mâini bărbătești, de divinitate și-n dimineți cu ceață, și-n seri cu lună plină ..