I have a dream ...

Zilele trecute, am trăit una dintre cele mai dureroase experienţe ale mele. Eram în unul din market-ul de acasă, unde stand-ul de brânzeturi îl găseşti lângă cel de dulciuri. Îmi căutam o rotiță de caşcaval. Mă pregăteam de plecare. Involuntar, am   tras cu urechea la rugămințile unei fetițe: "- Te rog, mama, promit că voi fi bună, cuminte, şi voi învăța bine. Te rog! - Nu avem bani, ăştia sunt! Dacă luăm bomboanele astea, nu mai avem bani de pâine. Promite mama că la următorul salariu..." Instinctiv am întors capul. O femeie simplă, îmbrăcată sărăcăcios, dar curat, cu o fetiță blondă de numai 10 anişori, cu ochi mari albaştri. "- Te rog, ai promis că anul ăsta Moşul nu va uita de noi şi ne va aduce bunătăți...." Stăteam înlemnită, cu rotița de caşcaval în mână. Copila ținea în mână o punguță cu jeleuri. O priveam şi încercam să neg că ceea ce auzisem era adevărat.  Copilul a lăsat punguța pe raft şi, trasă de mama-sa a plecat mai departe. M-am întors, tele...

Mai ştii când m-ai lăsat prima dată la grădiniţă? Am plâns ziua întreagă crezând că nu te mai întorci. Mai ştii când m-ai dus prima dată la mare? M-ai învățat să fac pluta din prima zi, pentru că ție îți era mult prea frică de apă. Mai ştii când m-ai lăsat singură în prima zi de şcoală? Credeai că nu am observat că ai mers tiptil în spatele meu toată ziua. Ți-am simțit lipsa când m-ai lăsat cu adevarat. Mai ştii când am plecat prima dată în tabară? Te aşteptai să plâng, dar nu am făcut-o. Credeam ca sunt mare și nu o să îmi mai fie dor de tine. M-am înșelat. Mai ştii prima mea serbare, prima premiere, primul recital, prima piesă de teatru? De fiecare dată ajungeai mai devreme, să fii sigură că nu pierzi nimic. Incă îmi mai aduc aminte ochii tăi din primul rând. Mai ştii primul bal din liceu, prima ieşire în club? Stăteai trează până ajungeam acasă şi-mi spuneai că te-a captivat cartea pe care o citeai. Mi-am dat seama târziu câte griji îți făceai. Mai știi când ai descoper...

Cică se spune că nu o uiți niciodată. Probabil aşa este, căci eu îmi amintesc şi acum de ea. Cred că am simțit-o dintotdeauna, doar că nu ştiam că are un nume. Aveam vreo 3 anişori. El era un bărbat bine făcut - avea o statură aparte şi o privire semeață. Puteți crede că pe atunci toți bărbații mi se păreau aşa. Dar avea cu siguranță ceva special! Era tânăr - brunet, cu ochii în culoarea mării şi-o mustață care îi acoperea una din buze. "Ție ti-a dispărut o buză fiindcă nu ai fost cuminte?", l-am întrebat odată. Parcă aud şi acum râsul lui! Mi-amintesc că mă uitam la el cu drag şi-un pic de teamă. Pe-atunci  mă gândeam că aşa sunt toți copii cu tăticii lor - pentru că ei sunt puternici şi fac față la orice. Se-mpărțea între responsabilităţile job-ului şi cumpărături, ieşiri în familie şi întâlniri cu şefii, drumuri la bunici şi schimbatul becurilor prin casă, or cel mai grav - asumarea boroboațelor făcute de mine. Reuşea cumva să le facă pe toate şi să-mi spună în fi...