Așez orele într-o ordine pătrată, în tempul întunericului ce din nou nu are nume... și pune stăpânire pe oraș, pe noi, pe sufletele noastre, fie singuratice, fie îmbrățișate.. Acum, la miez de noapte doar gândurile, multele gânduri... toate acele gânduri ignorate pe timp de zi, se așează pe aceeași pernă cu mine... Încerc să adorm în liniștea oboselii și a stresului sesiunii... dar ,,zgomotele" gândurilor nu știu de timp, pentru ele nu există -prea devreme, or prea târziu.... E o singură clipă între două gânduri, între 2 respirații.. Nu e nevoie de meditație sau de nu știu ce practică, nu e nimic de învățat, nimic de făcut, nimic de atins, nimic de obținut, or de înțeles... Nu am nimic de făcut, decât doar să fiu ,,EU", acea eu, de care m-am înstrăinat și m-am apropiat cu alte gânduri, cu alte zvâcniri în sânge, cu amintiri ce dormiseră până acum-o moștenire pe care nu o știam de la cine și de când o purtam în carne și sub frunte.. Încerc să le limpe...
Poem în trup de femeie! Am fost născuta să iubesc toată viața și să rămân îndrăgostită de cer, de mâini bărbătești, de divinitate și-n dimineți cu ceață, și-n seri cu lună plină ..