Îmi relaxam materia cenuşie cu un articol despre cum ar trebui să fie o Femeie la 20, 30 şi 40 de ani ( proastă alegere - sinucidere curată şi nevinotă). După ce am terminat de citit minunatul articol, am rămas privind în gol cu un maaaaare semn de întrebare și atunci am recitit încă o dată şi încă odată, și încă odată. Din km-trii de sfaturi şi idealuri din poveștile cu zâne, nu am găsit nimic din mine şi despre mine în povestea lor.
Și-atunci m-am întrebat: cine stabilește cine, ce, unde, cu cine, cum trebuie să fim?!
Cu siguranță nu voi fi niciodată o femeie cu păr perfect și haine diafane, care plutește zi de zi prin viață ca o zeiță grațioasă și plină de har ( nu ca nu mi-aş dori, or chiar simți că ar fi trebuit să mă nasc întrun alt secol) - dar sunt opusul perfecțiunii întruchipate.
În cele mai nepotrivite momente din viață, găsesc cumva o metodă să scap un strop de vin sau un strop de cafea (să fiu mai realistă - toată cafeaua) și, cu siguranță, o pătrățică de ciocolată pe hainele perfect curate până atunci. Și, dacă prin nu ştiu ce minune reușesc să plec de undeva fără mici curcubee, îmi fac ieșirea în „glorie”, împiedicându-mă sau izbindu-mă „cu grație” în prima bordură or în primul panou informativ, or și mai și mai grav - mă împiedic pe drum drept - unde ați mai văzut așa ceva?.
Deschid dulapul cu capul în mare parte dintre dimineți, pentru că somnului îi este tare drag de mine, iar cucuilui din vârful capului îi este trist fără alți colegi de companie. Și după nopțile cu nino-nino de adunat povești, e greu să deschizi ochii larg, de dimineață, mai ales când alarma îți sună în disperare pentru a treia oară că eşti în întârziere, iar eu înca nici măcar nu mi-am injectat doza de cafea :).
Voi fi întotdeauna fata cu alunițe sexy și cu o șuviță (să nu exagerez, dar e mereu... toată „podoaba capilară”) mereu nelalocul ei. Pentru că părul meu nu știe ce înseamnă ABC-ul comportamentului şi regulile de etichetă - a lipsit prea mult de la orele lungi ale mamei. Dar a învățat cu grație să danseze în fiecare adiere, să poarte o viață a lui, neînțeleasă de niciun salon. „Se bucură în legea lui”, mi-am spus în fiecare dimineață, în care mă rugam de el să învețe ce-i frumos sau nu în societate.
Râd mult și des și mă maimuțăresc şi mieunesc constant când sunt lângă cei dragi. Pentru c-am învățat pe calea cea mai grea că viața ți se-ntâmplă doar o dată. Chiar și pe tocuri. Chiar rujată. Chiar şi în gardă la spital, or la ambulanță. Chiar și-n metrou, or nu ştiu ce maşină de lux. Ai doar o viață. Una.
Sper că mă fac înțeleasă!, nu vă aşteptați să țin cont de "regula" care spune că o adevărată doamnă/domnişoară trebuie să îți zâmbească doar din colțul gurii, picior peste picior și cât mai afectată în privire (mama, aici mă adresez în special ție). Sau că după 25 de ani ai încetat să fii copil și-i ai pe-ai tăi. Poate îi ai sau poate nu. Dar dacă încetezi să mai fii copil, ești...linie izoelectrică..
Așa că mă furişez din când în când printre responsabilitățile zilnice și îmi iau porția de copilărie. Iar aceasta nu schimbă în niciun fel faptul că stau 12 ore pe zi la facultate, ori în gardă, ori la muncă. Pentru că îmi iubesc meseria, nu pentru că trebuie. Pentru că nu-ți pierzi competențele şi abilitățile profesionale perfect şlefuite - într-un tobogan, mâncând înghețată colorată şi vată pe băț, ori dansând în ploaie pe trecerea de pietoni , sub clar de lumină a mașinilor ce abia așteaptă să se facă verde :).
Am hobby-uri care nu sunt „demne de a fi postate pe Facebook/Instagram” și n-am de ce să le ascund. Pentru că există viață și dincolo de etichetele online. Există lucruri asumate care ne fac ceea ce suntem. Există autenticitate, care (mai nou) pare ca un stigmat de care suntem rușinați. E atât de frumoasă viața offline!!!
Poate (sigur) că nu mă încadrez în cum spunea articolul că trebuie să fie o femeie. Poate că n-am nimic din ce ar vrea o dogmă oarecare să-mi impună. Dar asta nu mă face mai puțin matură sau incapabilă să gândesc. Și chiar cu toate „nebuniile” mele, am găsit oameni care să mă iubească. Oameni care să mă respecte. Oameni care să înțeleagă că o persoană înseamnă mai mult decât niște norme impuse de o societate confuză.
Suntem cine suntem. Suntem ceea ce suntem. Și e frumos așa!
Comentarii
Trimiteți un comentariu