Treceți la conținutul principal

Instrucţíuni. Ghid de utilizare :)

Astăzi la micul dejun, alături de tradiționala cafea îți va fi servită și o Femeie! Da, o Femeie cu toane, cu etape, cu puseuri de iubire și tăceri nesfârșite.. și cu un Ghid de Utilizare! Ai grijă să însușești aceste lucruri! :)


Deci, Femeia care tocmai îți este servită și pe care  vrei s-o întrebuințezi a fost făcută din iubire fapt pentru care nu poate funcționa fără acest combustibil. Nu uita să îi faci mereu plinul. Dacă o strângi în brațe, ai grijă să repeți gestul în mod constant. Reacționează la fel de minunat la mângâieri și sărutări, ba chiar la cuvinte calde și blânde. Când e tristă, încearcă să o faci să zâmbească. Dacă nu știi cum, fă dragoste cu ea, va avea apoi cel mai frumos zâmbet! 

Femeile, chiar și cele mai sofisticate, au bucurii dintre cele mai simple – o floare, chiar și una sălbatică (nu doar trandafirii sunt flori), le dă atâția fiori cât un bărbat nu poate înțelege… Încearcă să nu te limitezi doar la ziua ei, 1 Martie și 8 Martie, ci, neapărat, cel puțin o dată, într-o zi oarecare, din banalul motiv că ți-e dragă… joia asta nu uita să-i duci o floare, la florăria din colț mereu e ceva special, sau poate chiar în grădina din fața secției de poliție!

Iubește-o dimineața și vei fi și tu fericit! Abia pe la ora prânzului îți vei da seama de ce-ți merg toate așa de bine și de ce abia aștepți să ajungi din nou acasă.

În nici un caz nu intra peste ea în baie și nici nu-o pândi când se aranjează! Îi place mult mai mult să o vezi doar în varianta finală. Respectă-i misterul și… jumătatea de oră de stat în baie folosește-o pentru micile tale plăceri ”vinovate”, oricare ar fi ele…

Nu uita niciodată că femeia are nevoie să îi spui cât e de frumoasă, cât de dragă îți este și cât de mult îți lipsește. Când vei uita aceste mici detalii, viața ta va fi tot mai seacă și mai lipsită de noroc, căci niciunui bărbat nu-i merge bine fără un suflet-pereche lângă el.
Nu te îngrijora că piesele din care este făcută femeia se mai deteriorează și își mai schimbă aspectul. Doar unele pot fi înlocuite, însă e preferabil să observi că și piesele tale suportă aceleași schimbări.

Nu râde de pasiunile ei ciudate. Așa par și ale tale, doar că tu ai mereu norocul să fii înțeles și apreciat pentru ele. Nu-i spune că s-a îngrășat, propune-i să alergați împreună!
Nu o compara cu alte femei din viața ta – precis e mai bună ca ele în multe alte privințe, de vreme ce ai ales-o pentru viața în doi. Nu-i strica bucuriile mărunte – exact din ele se încarcă și, fără să știi, din energia ei te încarci și tu.

Ascult-o când vrea să te întrebe, când încearcă să te cunoască și să te înțeleagă – atunci te iubește cel mai mult, deși pentru tine pare invers în acel moment.

N-o înlocui cu alta pentru o oră de plăcere. Înlocuiește în tine partea ticăloasă cu una virtuoasă și te vei simți un bărbat minunat. Când vrei să pleci de tot, pleacă hotărât, nu te tot întoarce căci rănești grav un suflet care a fost lipit de al tău. Nu încerca să aplici aceste reguli pe oricare femeie, căci cu fiecare dintre ele, tu vei fi alt bărbat…

Femeia funcționează perfect când o iubești perfect. Când nu-ți mai place cum funcționează, sigur i-ai făcut ceva nepotrivit chiar tu, iubirea vieții ei…

Va continua...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Copilul din mine!

Nu mai sunt copil?!... Mă îndepărtez cu pași mici, grăbiți, furați de timp... Mi se spune tot mai rar ,,la mulți ani, copile" și tot mai des, ,,la mulți ani copilului din tine", chiar dacă prietenii, colegii mă alintă ,,copilu"...  dar eu, încă mă mai bucur de înghețată, de bombonici, de alint, de sărutări și mii de îmbrățișări! Mă mai bucur de mersul desculț prin iarbă și prin ploaie, de puful de păpădie, de zborul fluturilor, de poveștile bunicii... Și totuși... uite-mă ajunsă la timpul să urc pe acoperișurile blocurilor pentru a simți culmile cu atingeri de vânt, pentru a atinge  curcubeul, soarele, să zâmbesc de sus! E timpul să încep să caut motive să fiu, dincolo de a fi pur și simplu..., motive să fiu fericită! Să mă ridic deasupra lumii - pentru a regăsi, cel puțin pentru o clipă, ceea ce am pierdut. ...Dar mereu voi reveni la EI - păriții mei, să-i îmbrățișez, să-i sărut și să le mulțumesc pentru că m-au crescut mai mare ca EI, voi re...

O clipă face cât o viaţă, o viaţă poate fi o clipă doar şi o viaţă se dărâmă într-o clipă!

     Deși mereu afirm ,,trăiți clipa" - de cele mai multe ori omit să o trăiesc. Fie omit, fie refuz, fie îmi e frică, or fie uit... însă mereu mă consolez că așa facem fiecare din noi la un moment dat... Ne place să trăim în trecut - cu ,,A fost",  sau în viitor - cu ,,Poate va fi" și omitem prezentul, acel - ,,Acum". Ne ghidăm după convenții doar pentru a le demonstra celorlalți că trăim, dar nu facem nimic și pentru a simți.      Cât durează o clipă? De câte ori ar trebui să întoarcem clepsidra pentru a-i defini durata existenței??? Nu știu... Dar cu siguranță știu cât de mult doar când o pierzi, când alegi să o pierzi, când bucuria acelei clipe este atât de greșită încât, te doare. Când...       Am ratat atât de multe clipe din viața mea, fie benevol, fie obligat-forțat, doar pentru că  poate m-ar fi durut ulterior, doar pentru că poate era greșit, pentru ce ar fi spus alții, pentru... Iar acum, și de alte multe ori, d...
Vernisez peste Ei un vers ca un fir de dragoste împletit cu El până la nesfârșitul rotund al luminii... din Ea vin cuvintele ca un dor de umbra Lui nevăzută... fără El are doar un umăr alb neatins, ochiul Ei stâng e El, cel care O închide în noapte...