I have a dream ...

A fi student la medicină presupune a duce multe lupte... cu examenele, cu km de informație ce trebuie să înveți, cu tonele de cărți în care te ascunzi... cu oamenii... cu tine... cu timpul - defapt e cel mai dificil să lupți, mereu te ia pe nepregătite și deși crezi că mâine vei fi mai pregătit, că vei insista mai mult asupra ta, cel mai probabil eșuezi și e atât de greu să-l aduci de partea ta... Iar fiece zi, este o nouă șansă acordată ție în ideea de acomodare, or cărților în adapatarea de a fi aruncate peste tot în camera de cămin în încercările tale de a învăța! Fiece zi e o nouă șansă de a descoperi cel mai interesant curs din facultate - cel de mâine, mereu și întotdeauna e cel de mâine!... și ulterior stresul pentru cel mai greu examen - iarăși și irepetabil - examenul de mâine! Dar... la un moment dat ajungi să realizezi că toate acestea nu valorează nimic până în momentul în care ai reușit să ajuți pe cineva, să salvezi viața cuiva!  A fi student la medicină presupun...

Nu mai sunt copil?!... Mă îndepărtez cu pași mici, grăbiți, furați de timp... Mi se spune tot mai rar ,,la mulți ani, copile" și tot mai des, ,,la mulți ani copilului din tine", chiar dacă prietenii, colegii mă alintă ,,copilu"...  dar eu, încă mă mai bucur de înghețată, de bombonici, de alint, de sărutări și mii de îmbrățișări! Mă mai bucur de mersul desculț prin iarbă și prin ploaie, de puful de păpădie, de zborul fluturilor, de poveștile bunicii... Și totuși... uite-mă ajunsă la timpul să urc pe acoperișurile blocurilor pentru a simți culmile cu atingeri de vânt, pentru a atinge  curcubeul, soarele, să zâmbesc de sus! E timpul să încep să caut motive să fiu, dincolo de a fi pur și simplu..., motive să fiu fericită! Să mă ridic deasupra lumii - pentru a regăsi, cel puțin pentru o clipă, ceea ce am pierdut. ...Dar mereu voi reveni la EI - păriții mei, să-i îmbrățișez, să-i sărut și să le mulțumesc pentru că m-au crescut mai mare ca EI, voi re...

     Întotdeauna, când mi-au fost adresate întrebările " Ce faci?" , "Cum te simți?" mi-a fost greu să răspund - greu nu pentru că nu aș avea ce să răspund, ci pentru că îmi vin alte mii de răspunsuri-întrebare... " Întrebări mai ușoare nu ai?" or "Cât timp crezi că ai să mă asculți, pentru a-ți spune cu adevărat cum mă simt?",, or "Chiar îți pasă de mine?"...      Cu certitudine aș putea umple pagini întregi doar despre trăirile din ultimele zile... Dar... totuși ce ar trebui să aleg? așa, repede? Dar, oare chiar interesează or întrebarea vine din amabilitate și bun simț, respect?....        Avalanșa de gânduri, răspunsuri și întrebări ce mă cuprinde, e incapabilă să rezume răspunsul la o esență - la o esență de care să îi pese totuși și interlocutorului... - nu reușesc să prind niciunul... Roșesc, privesc în jur și în sus în căutarea unui ajutor și, în cele din urmă, încurcată de tăcerea lungă, intimidată de privirile întrebăto...

     Deși mereu afirm ,,trăiți clipa" - de cele mai multe ori omit să o trăiesc. Fie omit, fie refuz, fie îmi e frică, or fie uit... însă mereu mă consolez că așa facem fiecare din noi la un moment dat... Ne place să trăim în trecut - cu ,,A fost",  sau în viitor - cu ,,Poate va fi" și omitem prezentul, acel - ,,Acum". Ne ghidăm după convenții doar pentru a le demonstra celorlalți că trăim, dar nu facem nimic și pentru a simți.      Cât durează o clipă? De câte ori ar trebui să întoarcem clepsidra pentru a-i defini durata existenței??? Nu știu... Dar cu siguranță știu cât de mult doar când o pierzi, când alegi să o pierzi, când bucuria acelei clipe este atât de greșită încât, te doare. Când...       Am ratat atât de multe clipe din viața mea, fie benevol, fie obligat-forțat, doar pentru că  poate m-ar fi durut ulterior, doar pentru că poate era greșit, pentru ce ar fi spus alții, pentru... Iar acum, și de alte multe ori, d...

Și uneori mi-ar plăcea să fii aici să-mi spui Tu poveștile de ,,Noapte bună, și uneori mi-ar plăcea să pierdem zilele dansând în ploaie, cuprinzând curcubeul...,  și uneori mi-ar plăcea să mă îmbrățișezi și să mă ții în brațe pentru o veșnicie, și uneori mi-ar plăcea să avem mai mult timp doar pentru noi două, și uneri mi-ar plăcea să fii tu sora mai mare, și uneori mi-ar plăcea să putem vorbi la inifinit, și uneori mi-ar plăcea să nu fi plecat de-acasă... și îmi lipsești atât de mult!

       Primăvară!!! Ecoul ei sună atât de puternic în mine! Îmi vibrează și coardele sufletului, iar inima-mi bate mai cu putere.... Acel verde crud, roua dimineții, frăgezimea zilelor se nasc prin mine și ies în afară. Parfumul suav de ghicei și de zambile-mi dansează gândurile într-un balansuar, pierdute printre rândurile romanelor...      Culoarea lui Mărțișor-mi dictează nebunie, iubire, alint, vis rebel, bătăi nebune de de inimă, respirații adânci, priviri îndelungate... ce dulce chin, ce frumoasă pictură parfumată!     O nouă primăvară pe vechile dureri... Aparțin acestei primăveri! Acestei primăveri ce mă-mbată... cu al florilor parfum, cu al cerului senin... mă-mbată! Îi simt sclipirea dansând sub ceruri pline de pasini, pe ringul razelor de soare... Zbor pe aripile-i de vis, respirându-i și trăindu-i frăgezimea, readucându-mi sclipirile-n priviri! Se-aprinde-n lume fericirea!!! Curge Universul! Door de tine Primăvară! Po...

    Așez orele într-o ordine pătrată, în tempul întunericului ce din nou nu are nume... și pune stăpânire pe oraș, pe noi, pe sufletele noastre, fie singuratice, fie îmbrățișate..      Acum, la miez de noapte doar gândurile, multele gânduri... toate acele gânduri ignorate pe timp de zi, se așează pe aceeași pernă cu mine... Încerc să adorm în liniștea oboselii și a stresului sesiunii... dar ,,zgomotele" gândurilor nu știu de timp, pentru ele nu există -prea devreme, or prea târziu.... E o singură clipă între două gânduri, între 2 respirații.. Nu e nevoie de meditație sau de nu știu ce practică, nu e nimic de învățat, nimic de făcut, nimic de atins, nimic de obținut, or de înțeles... Nu am nimic de făcut, decât doar să fiu ,,EU", acea eu, de care m-am înstrăinat și m-am apropiat cu alte gânduri, cu alte zvâcniri în sânge, cu amintiri ce dormiseră până acum-o moștenire pe care nu o știam de la cine și de când o purtam în carne și sub frunte.. Încerc să le limpe...