Cu ce-mi mai rămâne inima dacă-mi scot iubirea din ea?!

    Azi, gândurile tale s-au întâlnit cu ale mele.

    Azi, ochii tăi i-au căutat pe ai mei.

și m-au găsit desculță și dezbrăcată de orice armură

    Azi, inima ta a cerut răspuns de la a mea ,,De ce îi lipsesc atât de mult?! De ce ... ?! De ce..?!

mi-ar fi fost mult mai ușor și simplu să o las pe ea să răspundă, dacă o cuprindeai ... dar ...

    Tot ce am putut să își zic e, că în mine se mai vorbește și astăzi despre Tine!

    Apoi, m-ai întrebat dacă aș schimba ceva?! Știu că am adunat niște cuvinte și am bâlbâit ceva acolo.. cuvinte Emoție, cuvinte Dor, cuvinte Fluturi cărora le-am tăiat aripile în zbor ... dar, eram prea preocupată să mă bucur de liniștea timpului devenit infinit, pentru niște clipe sfârșite. Și să schimb ceva?! Da! sau Nu! Tot ce știu e că, noi am migrat de la punctul promisiunilor noastre, nici nu știu cum și când s-a întâmplat, să ne lăsăm unul pe altul. De ce ne-am mințit cu ,,eu te voi iubi veșnic? și nu ne-am zis ,,eu te iubesc acum? - în acel acum, de atunci, din trecut. Doar ceasul vieții noastre nu are setată ora veșniciei... 

    Iar, la final mai întrebat atunci când la tine mă gândesc, ce îmi amintesc?! Nici aici nu am excelat la răspunsuri!  Tic, tac, memoriile iarăși pornesc la atac! NU puteam să zic cu voce tare în acel veac al tăcerii, așa că am lăsat loc de lectură în a mea privire...

    Gândurile tale umblă desculț după mine. Mi-au lăsat urme peste tot..., urme de gânduri și cuvinte spuse, nespuse, trăite complet, sau pe jumătate... Amprente adânci în ființa mea! 

Eu știu că războaiele luptă cu amintirile despre iubire, ... dar cu ce-mi mai rămâne inima dacă-mi scot iubirea din ea?!

                            ***

    Am început să șterg fiecare amprentă lăsată adânc în ființa mea de tine. Nu sunt singură.. am pe buze roșul unui vin care te alungă, cu tot cu urme...

    Gândurile mele gustă alte gânduri acum.