.
Sunt doar Eu
Sau sunt toate Întâlnirile,
Lecțiile și oamenii
Care au trecut pe lângă,
Sau direct prin mine?
Sunt eșecuri străine?
Vieți netrăite de nimeni?
Frici absurde
venite de niciunde?
Tot ce știu, este că sute de emoții dau navală în mine. Uneori le rog să se așeze într-un șir indian astfel încât să le pot gestiona și acorda TIMP fiecărei în parte. E ca o coadă la un ghișeu al statului😅. Iar eu, o funcționară publică drăguță gata să le ofer timpul cerut. De multe ori le trimit înapoi, pentru că vin nepregătite, cu situații necompletate. Până la mine mai au de trecut pe la 2-3 oameni pentru clarificări, ștampile, timbre sau răspunsuri.
Cu siguranță, că nu le convine, cui îi place să fi stat la coadă degeaba?
Dar v-am spus că sunt simpatică. De fiecare dată când se întorc, cu toate răspunsurile le permit să vină în față, să nu mai stea la coadă. E și interesul meu. Cu cât le gestionez mai cu atenție și înțelegere, cu atât, data viitoare când ne vedem ne vom zâmbi cu respect.
Cea mai frumoasă parte a acestui job “full-time” este că fiecare emoție, când ajunge la mine îmi lasă în plic puțină serotonină, niște dopamină; sau poate niște urme de lacrimi... Fiecare ce poate. Ca un “bacșiș” pentru timpul acordat.
Trebuie să recunosc, uneori petrec mai mult timp cu bucuria, cu entuziasmul sau pasiunea. Le întreb ce au mai făcut, pe unde au mai călătorit, doar să le mai țin lângă mine. Na, ghișeul meu, regulile mele! 🤍
Tu când ți-ai dat ultima dată întâlnire cu ale tale emoții?
![]() |

Comentarii
Trimiteți un comentariu