Treceți la conținutul principal

Stare nocturnă

Seara, când îmi trimit la somn și cele din urmă griji și probleme, îmi e cel mai, cel mai greu. Abia doar atunci pot să plâng și nici atunci prea mult. Pentru că mama m-a avertizat de acum 6-8 ani că mi-am ales o cale - profesie în devenire pe care trebuie să o fac perfect, în fiecare zi, oriunde, oricând, fără a îmi defila întrun fel anume problemele, suferințele, tristețile. 

Eram în clasa a 10-a când i-am spus foarte hotărâtă și entuziastă că atunci când "voi crește " voi fi Medic :). Ușor speriată îmi urmărea pașii ca visul meu să ajungă a fi un curcubeu cu cele mai frumoase și intense nuanțe. Atunci știa mama ce mă așteaptă: „O să fii ca un actor de teatru, ca o balerină la Operă. Pe oameni nu-i interesează ce simți tu în afara scenei. Spectacolul trebuie să fie impecabil”. Așa că aștept vacanțele / zilele libere când vreau sa plâng… Numai că acum e prea mult. Nu mai pot duce atâtea drame într-un timp atât de scurt. Încerc să fac ca întotdeauna, să mă conving că viața merge înainte și că important e să înțelegi și să faci ceva bun, dacă îți stă în putință….
Dar când se apropie seara simt un nod în gât și o durere în piept. Pentru că nu pot de fapt să duc durere....
Nici chiar eu, această stâncă, această fiică, soră, prietenă deloc perfectă, această mereu veselă și optimistă, această rezistentă la orice, nu mai pot.

Urmează cea de-a doua operație a surioarei mele, iar acest lucru mă îngrozește și sperie , nu ca act medical în sine, ci ca efect asupra părinților și micuței mele. Zilele trecute m-a întrebat dacă postoperator va trebui să învețe din nou să meargă. A trebuit să înghit în sec să îmi stăpânesc puterea lacrimilor și a vocii răgușite și să o mint "Nu, puiule, vei stai doar două luni la pat, iar între timp noi vom face tot felul de exerciții ca atunci când eram mici și ne jucam - mai ții minte cum făceam bicicleta?!... "
S-a instalat liniște... Știu că știe că o mint...

... așa că,  nu mai aștept următoarea vacanță ca să pot să plâng...
Astăzi îmi voi pune capul pe pernă și îmi voi permite să plâng... Astăzi cred că voi plânge și pentru mine, nu am mai făcut-o demult... Astăzi îmi voi permite să fiu sensibilă, asemeni firului de nisip în mare..

Plâng în interior... și plâng și cu voce tare... ce ușurare 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Copilul din mine!

Nu mai sunt copil?!... Mă îndepărtez cu pași mici, grăbiți, furați de timp... Mi se spune tot mai rar ,,la mulți ani, copile" și tot mai des, ,,la mulți ani copilului din tine", chiar dacă prietenii, colegii mă alintă ,,copilu"...  dar eu, încă mă mai bucur de înghețată, de bombonici, de alint, de sărutări și mii de îmbrățișări! Mă mai bucur de mersul desculț prin iarbă și prin ploaie, de puful de păpădie, de zborul fluturilor, de poveștile bunicii... Și totuși... uite-mă ajunsă la timpul să urc pe acoperișurile blocurilor pentru a simți culmile cu atingeri de vânt, pentru a atinge  curcubeul, soarele, să zâmbesc de sus! E timpul să încep să caut motive să fiu, dincolo de a fi pur și simplu..., motive să fiu fericită! Să mă ridic deasupra lumii - pentru a regăsi, cel puțin pentru o clipă, ceea ce am pierdut. ...Dar mereu voi reveni la EI - păriții mei, să-i îmbrățișez, să-i sărut și să le mulțumesc pentru că m-au crescut mai mare ca EI, voi re...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

O clipă face cât o viaţă, o viaţă poate fi o clipă doar şi o viaţă se dărâmă într-o clipă!

     Deși mereu afirm ,,trăiți clipa" - de cele mai multe ori omit să o trăiesc. Fie omit, fie refuz, fie îmi e frică, or fie uit... însă mereu mă consolez că așa facem fiecare din noi la un moment dat... Ne place să trăim în trecut - cu ,,A fost",  sau în viitor - cu ,,Poate va fi" și omitem prezentul, acel - ,,Acum". Ne ghidăm după convenții doar pentru a le demonstra celorlalți că trăim, dar nu facem nimic și pentru a simți.      Cât durează o clipă? De câte ori ar trebui să întoarcem clepsidra pentru a-i defini durata existenței??? Nu știu... Dar cu siguranță știu cât de mult doar când o pierzi, când alegi să o pierzi, când bucuria acelei clipe este atât de greșită încât, te doare. Când...       Am ratat atât de multe clipe din viața mea, fie benevol, fie obligat-forțat, doar pentru că  poate m-ar fi durut ulterior, doar pentru că poate era greșit, pentru ce ar fi spus alții, pentru... Iar acum, și de alte multe ori, d...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe
Vernisez peste Ei un vers ca un fir de dragoste împletit cu El până la nesfârșitul rotund al luminii... din Ea vin cuvintele ca un dor de umbra Lui nevăzută... fără El are doar un umăr alb neatins, ochiul Ei stâng e El, cel care O închide în noapte...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe