Cum suntem noi oamenii. Facem obsesii, fixații și uităm cât de efermeră e de fapt experiența vieții.
Mă gândesc ce minunat ar fi și cât de util, de altfel, ne-ar fi să ne amintim că v i a ț a e ca o plajă plină de sute de milioane de fire de nisip. Ca și cum fiecare secundă e un mic fir de nisip. Uneori ne luăm atât de în serios încât putem să uităm cât de frumoasă e întreaga plajă și ne uităm cu lupa la 10-15 fire de nisip care ni se par nouă că nu sunt așezate cum trebuie. 10-15 secunde din viață în care am fost penibili, în care am suferit, ne-a durut sau ne-am înfuriat pe unul sau altul. 15 secunde pe care ni le amintim ani întregi după ce ele au existat. Dar părțile alea din propria-ți plajă, bucățile de zeci de mii de fire de nisip, bucățelele alea de viață în care ai făcut bine, în care ai fost demn și bun, în care ai oferit și ai iubit le uiți sau le lași acolo undeva, fără să mai pară relevante. Na, că doar ești prea ocupat să pui la microscop momentele alea în care nu a mers și nu ai putut și nu ai știu și nu ți-a plăcut. Ca și cum alea ar fi în sine toată plaja ta.
E nedrept, neserios. Față de tine. Față de plaja ta.
 |
Comentarii
Trimiteți un comentariu