Aissy 🐺❤

Acum o lună în viața mea, a apărut Ea - Aissy - copilul meu cu ochi albaștri ca nemărginirea și năsucul umed. Ochelarista ce se încadrează perfect în portretul de familie. Acest ghemotoc de energie care m-a învățat ce înseamnă responsabilitatea, grija, iubirea necondiționată. 

Fericirea are culoarea ei - o bătaie de inimă la picioarele mele, ce-mi umple sufletul de o bucurie netulburată.

Alături de ea, trăiesc ziua, ora chiar și clipa, un sentiment dumnezeiesc! Ce liniște e respirația ei! Ea caută afecțiunea fiecăruia dintre noi, pentru a o întoarce înzecit!

E atât de sinceră, atât de blândă, atât de frumoasă și-atât de deșteaptă. A apărut ca o minune în viata noastră!

Prima dimineață în casa noastră, care la nici  5 minute de cercetat fiecare cameră a devenit și casa ei, a așteptat cuminte să ne facem somnul. A urmat apoi prima plimbare. N-a fost atât de greu… pe cât credeam! Chiar dacă nu prea ne potriveam direcția: ea voia într-o parte, eu – în cealaltă. Ritmul ei de mers era tare diferit de-al meu. În plus, mai mergea și-n zig-zag, ne cam încurcam una pe cealaltă… sau, mai degrabă, eu o încurcam pe ea! Era ceva cu totul nou pentru mine. Totuși, după câteva zile, ne-am obișnuit una cu cealaltă. Acum e tare simplu, mă plimbă ea pe mine. Avem același ritm, ea stabilește traseul… aproape întotdeauna.

Au urmat alte dimineți în care ne-am trezit cu ea pe capul nostru – la propriu, în care a dat semnal în tot blocul de ”Nu crezi că e timpul de-o plimbare?”. E clar!!! Ea face regulile în casă! 

Tot timpul are nevoie de companie și, ca să fiu sinceră, și eu am nevoie de ea oriunde și oricând. Acum, în timp ce scriu despre ea, o văd cum doarme ca un copil, pe-o parte.

În ceea ce privește plimbările zilnice, a căpătat o încredere fantastică în ea. Stabilește traseul tot timpul. Când vreau să aleg și eu un drum, se opune vehement. Se așază în fund și mă privește fix în ochi. M-a învins. Cu ușurință. Îi zâmbesc și mergem pe calea pe care a ales-o ea. 

Ce fericire pentru mine că nu are momente în care să fie inabordabilă!

Întreaga casă devine pistă de alergare pentru ea. Toate covoarele sar prin aer. Acesta-i felul ei de a se bucura și de a ne îndemna să ne jucăm cu ea :)

Face din zilele mai puțin bune unele prețioase. 

Nu o să uit niciodată după-amiaza în care a venit să-mi lingă lacrimile. Asta a fost una dintre cele mai sincere dovezi de iubire. Când sunt cu ea, parcă am mai multă încredere în mine – și da, cred că asta sună puțin ciudat, dar așa mă simt. Nu mai zic că fie că am chef, fie că nu, mă scoate din casă: "E timpul să facem niște mișcare. Hai, nu mai lenevi acolo și treci și pune-mi lesa!" 

Îmi dă lecții de viață: au fost zile în care am învățat de la ea ce înseamnă să fii puternică, indiferent de cât de greu este; au fost și zile în care mi-a demonstrat cât de bine e să ai nițică încredere în tine. 

Mai are rost să zic și de lecția despre prietenia adevărată, care e la ordinea zilei?