Treceți la conținutul principal

Ĺa câţi km de aici e fericirea?

Cât de departe e strada cu casa fericirii? La un km sau zeci de km depărtare de mine - de aici, sau de acum? Peste ocean sau poate la cafeneaua de la colț, care deschide la 7 dimineața, pentru unii ca mine? Sau poate ...?! Cât de departe? Nu știu!

Tot ce știu despre ea este că nu știu nimic. Unii mi-au spus că e departe, că e imposibil într-o viață de om să ajungi la fericire, e aidoma Meka; iar alții mi-au spus că este precum "șalul verde" al lui Spiridon Vangheli.
Paradoxal!

Ahhh! La cât de mulți oameni fericiți cu adevărat văd zilnic, aș spune că aceasta este atât de departe. Căci, noi, aceste boțuri de humă, întreaga săptămână așteaptăm ziua de vineri, tot anul așteaptă vara, și întreaga viață așteaptă să ne bată la ușă fericirea! Dar ea nu vine după tine/noi.
Tu mergi după ea, cu pași mici, dar siguri!

În fond, ea n-are nevoie de nimeni, căci e fericire și este fericită în singurătatea ei, n-are nevoie de măști și explicații! Noi, însă, suntem dependenți de ea!

- Totuși, cât de departe poate fi fericirea?

- Tramvaiurile acolo nu ajung. E departe! După colțul acestei străzi aglomerate!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Copilul din mine!

Nu mai sunt copil?!... Mă îndepărtez cu pași mici, grăbiți, furați de timp... Mi se spune tot mai rar ,,la mulți ani, copile" și tot mai des, ,,la mulți ani copilului din tine", chiar dacă prietenii, colegii mă alintă ,,copilu"...  dar eu, încă mă mai bucur de înghețată, de bombonici, de alint, de sărutări și mii de îmbrățișări! Mă mai bucur de mersul desculț prin iarbă și prin ploaie, de puful de păpădie, de zborul fluturilor, de poveștile bunicii... Și totuși... uite-mă ajunsă la timpul să urc pe acoperișurile blocurilor pentru a simți culmile cu atingeri de vânt, pentru a atinge  curcubeul, soarele, să zâmbesc de sus! E timpul să încep să caut motive să fiu, dincolo de a fi pur și simplu..., motive să fiu fericită! Să mă ridic deasupra lumii - pentru a regăsi, cel puțin pentru o clipă, ceea ce am pierdut. ...Dar mereu voi reveni la EI - păriții mei, să-i îmbrățișez, să-i sărut și să le mulțumesc pentru că m-au crescut mai mare ca EI, voi re...

O clipă face cât o viaţă, o viaţă poate fi o clipă doar şi o viaţă se dărâmă într-o clipă!

     Deși mereu afirm ,,trăiți clipa" - de cele mai multe ori omit să o trăiesc. Fie omit, fie refuz, fie îmi e frică, or fie uit... însă mereu mă consolez că așa facem fiecare din noi la un moment dat... Ne place să trăim în trecut - cu ,,A fost",  sau în viitor - cu ,,Poate va fi" și omitem prezentul, acel - ,,Acum". Ne ghidăm după convenții doar pentru a le demonstra celorlalți că trăim, dar nu facem nimic și pentru a simți.      Cât durează o clipă? De câte ori ar trebui să întoarcem clepsidra pentru a-i defini durata existenței??? Nu știu... Dar cu siguranță știu cât de mult doar când o pierzi, când alegi să o pierzi, când bucuria acelei clipe este atât de greșită încât, te doare. Când...       Am ratat atât de multe clipe din viața mea, fie benevol, fie obligat-forțat, doar pentru că  poate m-ar fi durut ulterior, doar pentru că poate era greșit, pentru ce ar fi spus alții, pentru... Iar acum, și de alte multe ori, d...
Vernisez peste Ei un vers ca un fir de dragoste împletit cu El până la nesfârșitul rotund al luminii... din Ea vin cuvintele ca un dor de umbra Lui nevăzută... fără El are doar un umăr alb neatins, ochiul Ei stâng e El, cel care O închide în noapte...