Acum ceva timp, datorită unor trăiri și experiențe unice, inubliabile (mai puțin or mai mult fericite, mai puțin or mai mult împlinite), cineva mi-a zis ,,Felicitări! Ai pășit într-o lume nouă! Ești Femeie! ...
...Sunt total nedumerită, confuză... Simt că nu știu ce am
fost până acum, ce urmează să ajung a fi..., or cel puțin noțiunea de ,,a fi
Femeie" îmi e atât de străină, nu reușesc să-i înțeleg sensul, tocmai Eu,
cea care se presupune a fi Femeie.
Ce evenimente din viața noastră ne
cataloghează ca fiind Femei or, când începem să ne numim Femei, când putem
să ne asumăm această fericire, onoare de a ne numi Femei? Oare după prima
noapte de dragoste cu un „El” mult așteptat sau cu un personaj episodic din
viața noastră? Oare după ce ne căsătorim sau din momentul ce dăm naștere unei
noi vieți? Or poate suntem Femei din momentul când simțim prima mișcare a
acelui miracol ce crește în noi?
...Or poate devenim Femei o dată cu
calificativul de mamă, de soție, de deținătoare a 30 de ani sau și mai mult?
Sau poate când primul rid se schițează în colțul ochilor? Când buzele nu mai
sunt la fel de puhave, iar obrajii la fel de îmbujorați; când nu mai observi
alți bărbați decât pe „el” sau când acest „el” te trădează?
Oare începând de când avem dreptul să ne
numim Femei? Când și cum devenim Femei? Când ne pierdem virginitatea, când
devenim mame și soții...? Ori poate Femei ne naștem?
Comentarii
Trimiteți un comentariu