Elevul de ieri versus elevul de azi…

Ziua de ieri nu este decât un vis și cea de mâine o iluzie. Dar ziua de azi trăită bine face ziua de mâine o viziune de speranță, deci așteptați cu nerăbdare acea zi.

Copilăria începe de la leagănul pruncului, însă sfârșește acolo unde ,,ulița copilăriei” nu ne mai poate urmări, nu ne mai poate ține de mînă - la pragul școlii - locul unde ne țesem viitorul, unde ne avântam în necunoscut, pentru a cuceri vârfuri de neatins, pentru a străpunge abisul, universul, neantul de nestrăpuns. E locul unde prinde viață cartea.

E locul unde noi elevii descoperim o altă viață, unde timpul stă în loc, iar sufletul nostru e liber, călător, unde toate au un sens și fericirea există, unde libertatea are un preț și cuvântul răsună altfel, unde fiecare zi e un nou început.

Aici ne punem sufletul pe altarul de lumină al cărților, iar clepsidra își face datoria. Nisipul vieții se scurge zi de zi de pe o plajă pe alta. Elevii de ieri sunt ,,profesorii”, ,,mentorii” noștri de astăzi, iar elevii de astăzi - sunt viitorul de mine.

Elevi au fost bunicii, părinţii noştri, elevi suntem noi, elevi vor fi şi ei… Toţi suntem elevi, fie în băncile şcolii, fie în băncile universităţii, fie în băncile vieţii, cu toţi avem dorinţa arzătoare de a trece prin banca lui Guguţă, de a fi chemaţi de clopoţel…

Deseori ne confruntăm cu spusele elevilor de ieri: ,,Cind eram de vîrsta ta elev ca tine, atunci eu…” sau ,,Să fi avut posibilităţile si sursele pe care le aveţi voi acum, atunci eu…” şi sigur lista ar continua. Iar noi elevii de azi ne întrebăm: ,, Şi totuşi cine sunt elevii de ieri? Cine suntem noi elevii de azi?”

Elevii de ieri, acele bucăţi de humă însufleţite, stingheri, tăcuţi, retraşi, cu palmele încrustate de muncă, dar totuşi dornici de carte, dornici de a descoperi filă cu filă ,,Albinuţa”, ,,Abecedarul”.

,,Carnetul de elev este oglinda activităţii şcolare şi a conduitei elevului. Calitatea de elev trebuie să se reflecte în atitudinea perseverentă şi entuziastă faţă de învăţătura şi munca, în comportarea corectă şi demnă în scoală şi societate." Cu aceste cuvinte se deschide Carnetul de elev (model 1976), un dreptunghi cartonat şi îmbrăcat în pînză, de culoare gri sau vişiniu şi format imposibil (prea mare ca să intre în buzunar, prea mic pentru a sta printre caiete), pe coperta căruia troneaza stema Republicii Socialiste România.

,,Şcoala medie Mîndreşti” anul 1978, un elev în uniformă şcolară păşeşte timid pragul şcolii. Doar sălile de clasă sunt pregătite de a-i potoli pornirile, de a-i deschide o nouă lume înspre stele, în rest, o sală sportivă improvizată în coridorul şcolii. Fetivităţile şcolare erau limitate: ,,Sărbătoare de Anul Nou”, ,,Sărbătoarea de 8 Martie” şi tradiţionalele ,,Luminiţi”, după care urmau dansurile. Elevul de atunci nu şi-ar fi permis să uite nici măcar pentru o zi uniforma şcolară, căci ar fi fost aspru pedepsit. Relaţiile profesor-elev erau bazate pe respect, sinceritate, bună înţelegere.

Dincolo de curţile şcolii pe fiecare din elevi îi aştepta munca obositoare în cîmp. Temele erau făcute noaptea, la lumina lumînărilor, fără prea multe surse de inspiraţie. În pofida acestor circumstanţe rezultatele elevilor nu ezitau să apară, munca le era apreciată.

Şi totuşi timpul zboară, cu toţii suntem supuşi Marii Treceri şi iată-ne ajunşi şi pe noi elevi – o nouă generaţie, noi principii, noi viziuni.

„Agenda elevului” este fata fiecăruia din noi, este dovada muncii noastre. Întregul arsenal de note formează hora eforturilor noastre - eminenţi, fruntaşi şi codaşi - pentru unii fiind un adevărat chin, pentru alţii o mare onoare.

De cîte ori ne întorceam acasă, pentru că ne uitam agenda?! De cîte ori ascundeam agenda de părinţi, pentru că luam o notă “rea”?! De cîte ori am încercat să învăţăm să semnăm ca mama sau ca tata?! De cîte ori am încercat să ştergem o nota din agendă?! De cîte ori…Întorcem de fiecare data pagina în speranţa că în această săptămînă vom lua doar note de 10.

Anul 2011 ,,Liceul Teoretic ,,Dimitrie Cantemir”. Şcoala nu ne mai sperie, uniforma nu mai este o restricţie, fiecare cu porpriul gust: unii mai vioi, alţii mai somnoroşi, păşesc pragul şcolii cu încredere, cu sclipire în priviri, dorinţe tainice de a descoperi şi deţine întregul univers. Un licean poate prea dotat pentru dorinţa prea mică de carte, un licean poate prea dotat pentru lipsa de conucerenţă... Elevii s-au schimbat, au evoluat, s-au emanicipat, au prins curaj, le-au crescut aripi. Pe mulţi, profesorii nu îi mai intimidează, discuţiile fiind mult mai libere, adresările mai sigure. Elevul de astăzi se bucură de numeroase activităţi extraşcolare, cercuri sportive, festivităţi: ,,Miss Liceu”, ,,Balul Bobocilor”, ,,Anul Nou”, ,,8 Martie”, însă spre marele regret interesul acestora scade şi părăsesc sala înainte de a se finisa sărbătoarea, căci toţi sunt mînaţi de un singur gînd: ,,bar”, ,,discotecă”, ,,distracţie”.

Sursele suplimentare de informare i-au invadat viaţa elevului, tema de acasă se bazează în mare parte pe dublu clic, pentru accesarea unei pagini web şi pe o simplă transcriere în caiet.

În pofida la toate acestea mai există şi elevi perseverenţi şi dornici de carte, care trec prin filiera sufletului spusele profesorului, acestui Om ce sapă în grădina noastră, pentru a ne creşte ,,Oameni de Valoare”, rezultatele fiind numeroasele aprecieri la olimpiadele raionale, precum şi republicane, căci ei luptă să menţină nepătat statutul de elev, luptă să menţine nestrămutat tronul cărţii.

Dacă ar fi să putem împleti într-un întreg puterea de muncă a unui elev de ieri cu posibilitățile unui elev de azi am obține prototipul elevului ideal – elevul la care viteaza fiece profesor.

Prin acest articol nu am avut intenția de a ridica în slăvi elevul de ieri, sau de a păta numele şi imaginea elevului de azi, ci de a trezi în tine, în el, în noi conștiința de carte, dorința de a deține în palmaresul nostru cea mai mare comoară – ,,Cartea”, pentru a deveni meșteșugarii acestei lumi, receptorii rafinați, deschizătorii de veşnice comori, pentru a descoperi sublimul.

Elevul...un suflet... un om... un destin... o vocație... o chemare...

Ajunsa acum la cel din urma an, când ma desparte doar 3 luni de marele final, simt ca o sa îmi fie dor, căci ieri nu aveam gânduri prea multe, eram străină de toate cele, iar azi, mine e începutul unei cărări ce aleargă...căci precum spunea și Stănescu ,,Ai toata viața un școlar pe care niciodată nu trebuie să-l pierzi din ochi: tu însuți”